Mihaela Popescu este Directorul Casei Corpului Didactic Cluj din anul 2015 și are o vastă
experiență în domeniul educației, acumulată pe parcursul a 39 de ani de activitate ca
profesor în domeniul „Științelor economice”. De asemenea, are o experiență de peste 16 ani
în formarea continuă a cadrelor didactice și de 20 de ani în managementul proiectelor
educaționale. În calitate de formator, a susținut programe de dezvoltare profesională pe
teme precum mentoratul didactic, managementul unităților de învățământ, managementul
proiectelor educaționale, plurilingvism și multiculturalism. Este autor și coautor al unor lucrări
științifice relevante din domeniul educației, abordând subiecte precum managementul
educațional, pedagogia digitală, formarea continuă și coordonarea proiectelor educaționale.